Referate

Remarul ,,16 februarie ''

Frențiu Marisa

Remarul 16 Februarie este o companie din Cluj care se ocupă cu construcția și repararea materialului rulant feroviar. Uzinele de material rulant au fost înființate în anul 1870, odată cu inaugurarea căii ferate Oradea–Cluj.

Apariția atelierelor de reparat material rulant din Cluj este legată de construirea și deschiderea liniei ferate Oradea – Brașov. Istoricul acestei linii de cale ferată începe oficial la data de 2 iulie1867, dată la care a fost publicat concursul pentru construire. Paralel cu construirea linei ferate Oradea – Brașov, au început și lucrările de edificare a clădirilor necesare exploatării. Dezvoltarea căilor de comunicații și a transportului de călători și mărfuri în Transilvania secolului al XIX-lea a condus la creșterea masivă a cererii de material rulant. Astfel, a devenit necesară ı̂nființarea unor ateliere de ı̂ntreținere și reparații pentru locomotivele și vagoanele aflate în exploatare.

Atelierul de cale ferată din Cluj a luat ființă vizavi de gară, peste linii, odată cu inaugurarea liniei Cluj-Oradea, în septembrie 1870, fiind destinat inițial doar reparării vagoanelor de cale ferată. La început, atelierul avea în dotare abia câteva mașini unelte și bancuri de lăcătușerie. Un număr mic de muncitori se ocupau de întreținerea și intervențiile necesare menținerii în exploatare a materialului rulant, majoritatea lucrărilor efectuându-se manual.

Atelierele se întindeau pe o suprafață de 40.000 m2. Atelierul mecanic se compunea din fierărie, strungărie și o uzină termică înzestrată cu o căldare cu vapori și o mașină de 80 CP. Repararea locomotivelor se făcea într-o hală prevăzută cu 12 canale de lucru, iar la mijloc era instalat un transbordor (car rulant) acționat manual. Acționarea mașinilor se făcea printr-o transmisie principală pusă în mișcare de o mașină cu vapori. Inițial personalul atelierelor Cluj se compunea din 526 de salariați cu următoarea repartizare pe funcții: 5 ingineri; 7 maiștri; 1 mecanic; 1 fochist; 9 funcționari. Producția anuală a acestor ateliere a fost: 86 locomotive cu reparații mari, mijlocii și mici; 240 vagoane călători cu revizie periodică și 240 vagoane marfă cu revizie periodică.

În anul 1916 personalul Atelierelor Cluj ajunsese la 1600 de salariați, iar producția anuală era: 120 locomotive cu reparații mari, mijlocii și mici; 240 vagoane călători cu revizie periodică și 400 vagoane marfă cu revizie periodică.

Odată cu dezvoltarea tehnicii cele două hale de montaj au fost înzestrate în anul 1930 cu instalații moderne de ridicat. Fiecare hală are câte două căi de rulare fixate solid pe stâlpi din beton armat, puterea de ridicare și transport a fiecăreia fiind de 120 tone.

În 1931 s-a construit actuala hală de cazangerie4. În urma dictatului de la Viena în anul 1940, odată cu cedarea Ardealului de Nord, s-a instalat Administrația M.A.V.

În anul 1944 în urma bombardamentelor aeriene, Atelierele Cluj au suferit grave avarii la care s-au mai adăugat distrugerile rezultate în urma minărilor făcute de către armatele germane și maghiare în retragere. La data de 1 noiembrie 1944 după eliberarea teritoriului cedat, Atelierele Cluj au intrat din nou sub administrarea Căilor Ferate Române. Datorită creditelor acordate, precum și muncii perseverente a întregului personal din ateliere, în decurs de trei ani, după distrugerile de mari proporții suferite, o bună parte din instalații și construcții au fost refacute , astfel ca s-a putut să se lucreze aproape în aceleași condiții ca înainte de1940.

Activitatea de bază a întreprinderii este repararea de locomotive Diesel Hidraulice sau Diesel Electrice cu puteri de 1250 CP, 700 CP, 450 CP pentru ecartament normal și cu puteri de 450 CP pentru ecartament îngust precum și reparații la ansamblele principale: motor, transmisie, reductor, aparataj electric, hidrostatic. De asemenea întreprinderea mai execută reparații de:

- Agregate de încălzit trenuri (W.I.T.);

- Pluguri de zăpadă (W.P.Z.);

- Vagon macara (W.M.);

- Locomotive cu abur (L.A). În imagina alăturată se văd două locomotive LDH – 1250 CP reparate la 48 Remarul 16 Februarie Cluj - Napoca .

În anul 1992 întreprinderea iese de sub tutela C.F.R. –ului și se transformă în societate comercială pe acțiuni, ocazie cu care își schimba numele din IMMR-16 Februarie în SC REMARUL 16 Februarie.

Presa hidraulică de ambutisat era singura din Ardeal care executa repere pentru marile întreprinderi din Satu Mare, Carei, Baia Mare, Cluj și altele.

În anul 1994 în uzină au fost reparate și alte locomotive care la ora actuală funcționează în țară (mocănița de pe valea Vaserului, Maramureș, mocănița folosită în zona Zlatna, județul Alba) sau în străinătate (Germania și Austria).

Pe lângă serviciile de reparații, compania fabrică piese de schimb pentru materialul rulant, pistoane, cârlige de tracțiune, arcuri pentru locomotivele diesel hidraulice . Furnizorii de materie primă ai companiei sunt firmele Inda Craiova, Softronic Craiova, Caterpillar, Integral Consulting R&D București, Voith AG, Knorr Bremse AG.

În urma achiziționării în noiembrie 2010 a unei licențe de producție de la Bombardier Transportation, Remarul 16 Februarie va construi și modelul de tren regional AGC pentru piețele din România, Grecia, Bulgaria, Croația, Serbia și Bosnia sau Muntenegru.

În prezent, societatea Remarul 16 Februarie funcționează pe aproximativ 17 hectare, din care 12 hectare spații de producție, care găzduiesc utilaje ușor adaptabile în vederea organizării de noi procese tehnologice pentru repararea și modernizarea vehiculelor feroviare de orice tip, precum și pentru construcția unora noi. Generații ı̂ntregi de specialiști și-au pus amprenta ı̂n dezvoltarea societății și continuă să pună umărul la dezideratul evoluției continue pe care și l-au asumat.

SURSE:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Remarul_16_Februarie

https://www.clujust.ro/remarul-16-februarie-aniverseaza-150-de-ani-de-la-infiintare-calin-mitica-patriotism-onoare-si-prietenie-foto-video/

http://stiintasiinginerie.ro/wp-content/uploads/2016/07/29-13-M%C4%82RIREA-%C8%98I-DEC%C4%82DEREA-UNEI-MARI-%C3%8ENTREPRINDERI.pdf

Strada în oglindă

Frențiu Marisa

,,Strada în oglindă” din Cluj-Napoca reprezintă un monument istoric și arhitectural unic în Transilvania. Denumirea străzii, care oficial se numește Iuliu Maniu, vine de la cele două clădiri identice construite „în oglindă” în secolul XIX. Ele reprezintă, în prezent, unele dintre principalele obiective turistice ale orașului. În Evul Mediu străzile Clujului primeau diverse nume şi în funcţie de ocupaţiile locuitorilor săi, astfel că actuala stradă Iuliu Maniu avea denumirea de strada Olarilor , iar ulterior se va numi strada Sfintei Biserci. În ordine cronologică strada Iuliu Maniu a avut următoarele denumiri: strada Olarilor, strada Sfintei Biserici, strada 6 Martie ( în perioada comunistă), iar apoi strada Iuliu Maniu.

Actuala stradă Iuliu Maniu a fost inaugurată la iceputul secolului XX odată cu construcţia celor două mari imobile pentru că strada venea până în Piaţa Unirii. În cadrul acestei lucrări a fost deschisă strada Sfintei Biserici. Capătul vestic al străzii, cel dinspre Piața Unirii, impresionează prin cele două clădiri care sunt simetrice aproape în întregime. De aici și denumirea, datorită efectului de imagine în oglindă creat de clădiri. Acestea se află între Palatul Bánffy și casa Wolphard–Kakas și conferă unicitate și armonie străzii ce iese în Piața Unirii.Aici, nu te afli niciodată la colț de stradă, căci clădirile urmează o structură rotunjită. Iar turlele(constructie de forma cilindrica relativ mare) acoperite de coifuri decorate accentuează rotunjimea colțurilor. Astfel, strada te indeamna să o descoperi, să îndrăznești a-i explora clădirile.

Istoria clădirilor în oglindă pe de strada Iuliu Maniu din Cluj-Napoca, cunoscute și sub numele de palatele Statusului romano-catolic, începe în anii 1890. Cele două clădiri au fost construite la iniţiativa Statusului Romano-Catolic, care este şi proprietar. În perioada comunistă ele au fost naţionalizate, iar după 1989 au fost retrocedate Statusului. Statusul Romano-catolic este o organizaţie care administrează foarte mulţi bani, fiind tolerată atât de autorităţile habsburgice, austro-ungare, cât şi de cele româneşti. Statusul Romano-catolic este o organizație laică. S-a înființat când ordinul Iezuiților a fost interzis la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ei au administrat averea iezuiților(membri al unui ordin de calugari catolici) şi pe urmă bunurile Bisericii Catolice, devenind un organ de administrare a întregii biserici. Organizaţia administrează sume mari de bani şi are propriul sediu în cadrul clădirilor în oglindă.

Despre Statusul Romano – Catolic există o ipoteză că ar fi francmasoni, dar este numai o ipoteză. Este o societate extrem de interesantă. Tot Statusul Romano-Catolic şi Biserica Romano-Catolică sunt proprietarii celor opt blocuri cu câte două etaje de pe strada Arany János din Parcul Central Simion Bărnuţiu.

În partea dreaptă funcționează elegantul hotel și restaurant Agape, gestionat tot de catolici.

Istoria celor două clădiri

In jurul bisericii Sfântul Mihail existau o serie de case pe care biserica le-a închiriat diverşilor comercianti şi negustori. Când era inevitabil că se va ridica ansamblul ecvestru Matia Corvin și piața se va moderniza (Főtér, Piaţa Principală), aceste clădiri trebuiau dărâmate.

Acele construcții fiind dărâmate biserica Romano-Catolică – Biserica Sfântul Mihail, a fost despăgubită cu terenuri. În locul actualelor două mari imobile existau patru case. Două dintre ele aparțineau familiei conților Radák, cei care au fost şi proprietarii clădirii actualului spital Stanca. Ulterior s-a achiziționat și casa Frankkis, astfel că această parcelă centrală cu dimensiuni considerabile a ajuns tot în proprietatea Statusului Romano-Catolic.

Înainte de demolarea vechilor clădiri această latură estică a Pieței Unirii era numită șirul casei mici cu picioare, după cele două case Radák. Li se spunea aşa pentru că semănau cu nişte picioare. în Piaţa Unirii la gangul de lângă monumentul dedicat eroilor Revoluţiei din 1989, pe care clujenii o numeau casa cu picioare.

Cele două clădiri au fost construite şi date în folosinţă în numai un an. Firma care a construit clădirile poartă acelaşi nume cu cel care a modernizat Parisul pe care-l ştim azi: Hauszmann.

A aprobat proiectul arhitectului budapestan Ignác Alpár și firma numită Hauszmann a început lucrările de demolare a vechilor clădiri (casele Radák, casa Frankkis) în aprilie 1898, iar în data de 19 septembrie 1898 s-a făcut recepția celor două mari imobile construite în stilul eclectic. Acest stil arhitectonic este caracteristic finalului secolului XIX – început de secol XX, în care se pot observa figuri antropomorfe, zoomorfe şi geometrice. În 1899 cele două clădiri au fost date în folosinţă.

Cele mai elegante clădiri din oraș

Noile clădiri ale Statusului catolic transilvănean erau considerate ca fiind cele mai elegante palate ale Clujului secolului XIX. La parterul acestora erau aranjate cele mai elegante spații comerciale clujene ale timpului, iar pe etaje au fost amenajate birouri de avocatură și apartamentele de locuit care erau date spre închiriere.

Cele două clădiri identice ale Clujului au fost construite în stilul urbanistic haussmannian, un stil la modă în anii 1900, care prevedea ca imobilele să fie „în oglindă”, adică ele să fie construite identic și să fie poziționate față în față, de-o parte şi de alta a unei străzii. Acest stil arhitectural poartă numele lui Georges-Eugène, Baronul de Haussmann, un arhitect francez, al cărui nume este asociat cu reconstrucția Parisului în secolul XIX.

În afara Clujului, arhitectura haussmanniană poate fi observată în țara noastră și pe Bulevardul Magheru din București. De asemenea, astfel de clădiri există în toată Europa secolului XIX, cele mai cunoscute fiind însă cele din Paris și Viena.

Clădirile de pe strada Iuliu Maniu din Cluj-Napoca se compun din două imobile de trei etaje, fiecare cu câte trei uși de acces. În interiorul lor se află curți spațioase, la început acestea servind drept cu foișoare elegante cu arcade susținute de stâlpi şi coloane zvelte.

Fațadele clădirilor sunt realizate în stil neobaroc, decorate cu măști, ghirlande de flori și frunze. De asemenea, colțurile clădirilor (dinspre piața Unirii) sunt rotunjite şi au câte o turlă acoperită cu coifuri bogat decorate.

SURSE:

http://www.monitorulcj.ro/actualitate/52985-%E2%80%9Ecladirile-in-oglinda%E2%80%9D-de-pe-fosta-strada-a-sfintei-biserici-_iuliu-maniu_-#sthash.

https://bunadimineata.ro/cluj/cladirile-oglinda-din-cluj-napoca/

https://cluj.com/locatii/strada-in-oglinda/

Colegiul Național ,,George Barițiu"

de Andrei Petrișor

Colegiul Național ,,George Barițiu'' a fost înființat în 19 octombrie 1919 și a fost primul liceu românesc din Cluj. Prima clădire în care a fost liceul era pe strada George Barițiu nr 26.

George Barițiu a fost un mare istoric român care s-a născut la Jucu, iar numele lui adevărat era George Pop.

Anul trecut colegiul a împlinit 100 de ani. Centenarul a fost sărbătorit printr-o festivitate organizată la Casa de Cultură a Studenților în data de 19 octombrie 2019.

La festivitate au participat mulți oameni importanți ai orașului nostru.

Liceul a fost înființat de către lui Iuliu Maniu. Când s-a înființat aceasta școală în Cluj erau doar două școli românești primare, greco-catolice. Primul corp profesoral era format din șapte profesori din vechiul Regat, un profesor macedonean, un profesor francez iar restul profesorilor ardeleni. care erau la acea vreme și în mediul universitar.

La liceu erau elevi din toată Transilvania. Înainte de război au fost primiți și foarte mulți elevi evrei.

Liceul a început cu 9 clase și 278 de elevi.

Patronul spiritual al colegiului este marele cărturar şi patriot George Bariţiu. Primul director al liceului a fost profesorul Alexandru Ciura.

In anul 1950 liceul se mută în actuala clădire de pe str. Emil Isac.

În anul 1977 este transformat în liceu industrial cu profil de telecomunicații. În anul 1990 îşi reia tradiţia de liceu teoretic, cu profil real şi uman-bilingv limba italiană.

În anul 2000 liceul primește statutul de colegiu naţional.

În prezent are câte două clase pe nivel la ciclul primar, două clase pe nivel la ciclul gimnazial, trei clase de zi pe nivel la ciclul liceal: una de matematică-informatică, una de ştiinţe sociale şi una de filologie italiană bilingv.

În anul 1940 în timpul războiului, după dictatul de la Viena, în clădirea din str. Bariţiu au funcţionat împreună două secţii române: Şcoala Medie de fete de stat şi Liceul de aplicaţie de băieţi.

În 1941 devine Liceul Coeducal de stat maghiar cu limba de predare română, liceu mixt. În anul 1944 se revine la vechiul nume al şcolii și funcţionează la început cu opt clase de băieţi.

În perioada comunistă, până în anul 1947 liceul a fost mixt apoi a redevenit liceu de băieți dar și-a schimbat din nou numele în Școala de băieți Nr 1. În 1950 liceul se mută în actuala clădire, pe str Emil Isac Nr.10, iar din 1965 se numește Liceul ,,George Barițiu".

Între anii 1969 -1977 liceul a avut profil de chimie, apoi din 1977 până în 1990 a fost Liceu industrial cu profil de telecomunicații.

După revoluția din 1989, în anul 1990 devine din nou liceu teoretic, cu profilul real, specializarea matematică-fizică şi profilul uman-bilingv, specializarea română-italiană; în 1994 are și specializarea informatică care din 2000 devine matematică-informatică.

În anul 1996 se semnează Memorandumul dintre Guvernul României şi Guvernul Italiei, prin care se recunoaşte pe plan internaţional specializarea bilingvă, româno-italiană, din cadrul liceului “G. Bariţiu”, iar şcoala este sprijinită de oficialităţile italiene.

Începând cu anul 2000 liceul se dezvolta pe mai multe direcţii: devine Colegiul Naţional "George Bariţiu", îşi modernizează baza materială şi îşi înnoieşte aspectul.


La profilul uman apare specializarea ştiinţe sociale, la gimnaziu se introduc clase cu studiul intensiv al limbii italiene, se instituie bursa de performanţă pentru elevi "Ion Raţiu" şi se dezvoltă proiecte şi parteneriate cu instituţii locale, cu şcoli din ţară şi străinătate, cu alte instituţii europene.

Din 1 septembrie 2010, Colegiul Naţional "George Bariţiu" preia clasele şi personalul şcolii "David Prodan" din Cluj-Napoca. Apar în configuraţia şcolii clasele elementare (I-IV) şi se dublează numărul claselor de gimnaziu (V-VIII).

În prezent colegiul s-a dezvoltat mult în ceea ce priveşte cifra de şcolarizare. Limba italiană se predă şi la nivel de gimnaziu, iar clasa de bilingv italiană este la nivel liceal iar admiterea se efectuează în urma unui test de limba italiană. Elevii beneficiază de lector vorbitor de italiană, trimis de statul italian. Autorităţile italiene sprijină mereu colegiul prin intermediul ES Marco Giungi, ambasadorul Italiei în România şi a ES Massimo Novali, consulul onorific al Italiei la Cluj.

În ultimii 4 ani colegiul are promovabilitate maximă la examenele naţionale atât la clasele a VIII-a, cât şi la cele de bacalaureat, cu foarte multe participări şi premii la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale. Colegiul Național ,,George Barițiu'' este o școală de tradiţie din punct de vedere educaţional şi academic.

Istoria colegiului Barițiu a fost explicată de unul dintre cei mai buni profesori de istorie, Vladimir Alexandru Bogosavlievici la emisiunea Regiunea în obiectiv de la TVR din data de 3.03.2020. Domnul ,,Bogo" este profesor de istorie foarte iubit de elevi pentru că preda istoria vizitând cu elevii clădirile vechi ale orașului.

Unii din cei mai cunoscuți oameni care au studiat la Liceul Barițiu sunt: teologul Teofil Herineanu, filosoful Petre Țuțea, politicianul Ion Rațiu, speologul Emil Racoviță dar și alți numeroși medici, ingineri, dascăli din mediul universitar și preuniversitar și cercetători din diverse domenii.


Surse: colegiulbaritiu.ro

TVR.ro

Vechea Școală de fete Marianum, actuala Facultate de litere

Institutul Romano-catolic Marianum. Pe strada Horea, la numărul 31, se află Facultatea de Litere – un așezământ care se bucură de prestigiu și apreciere în întreaga țară.

Clădirea în care se desfășoară astăzi cursurile și orele de seminar ale studioșilor de la Litere este, cu siguranță, o prezență cuceritoare.

Misterioasă, retrasă în spatele unei grădini care o protejează de privirile trecătorilor, cei care ar putea arunca căutături intrigate, prin arhitectura sa acest edificiu exprimă rigoare, sobrietate și eleganță simplă. La o cercetare mai atentă, se relevă faptul că în trecut aici a funcționat o școală.

Clădirea Facultății de Litere de pe Str. Horea a fost inițial sediul Institutului Romano-Catolic de Fete „Marianum”. La vremea construcției sale (1910 – 1911), a fost cel mai modern și mai rezistent edificiu al Clujului, fiind prima construcție din oraș realizată din beton armat.

Povestea acestuia începe la începutul veacului trecut, atunci când orașul de pe malul Someșului Mic trăia o perioadă înfloritoare, de efervescență culturală și artistică. Atunci fața orașului se schimbă prin apariția unor clădiri noi, prin expansiunea spațiului urban spre actuala stradă Horea. Este o epocă a marilor schimbări, o perioadă în care femeilor li se permite înscrierea la facultate, iar societatea se transformă sub influența ideilor venite din alte spații europene.

Educarea și supravegherea fetelor din institut a fost acordată Ordinului Surorilor de Notre Dame. Înființată în Bavaria în 1833, congregația se ocupa cu pregătirea preuniversitară a fetelor, călugărițele activând ca profesoare, asistente medicale, administratoare sau juriste. Marianum era cea mai complexă instituție confesională de învățământ din Cluj, cuprinzând cinci unități de învățământ: Școala Primară, Școala Civilă Orășenească, Școala Comercială, Școala de Gospodărie și Gimnaziul de Fete.

În educația fetelor nu se punea accent doar pe pregătirea teoretică,socială sau pe cateheză,sportul și mișcarea erau considerate deosebit de importante. Serbările destinate încheierii anului școlar erau remarcabile, fetele îmbrăcate în uniforma specifică organizând adevărate spectacole.

Finalizată în anul 1911, transformată în anul 1916 în internat, instituția va găzdui o școală de fete, deschisă pentru toate naționalitățile și confesiunile din Transilvania acelor vremuri.

Vasta clădire cuprindea pe lângă obișnuitele săli de clasă, o sală de sport cu balcon, sală festivă, capelă, sălile corpului profesoral, internat (construit între 1914 – 1916), dar dotările interioare erau completate de spațiile exterioare ample în care s-au amenajat terenuri de sport, teren de tenis și un patinoar.

Din 1959, la unificarea celor două universității din Cluj, clădirea a rămas în proprietatea Universității „Babeș-Bolyai” aici funcționând până azi Facultatea de Litere.

Totodată, clădirea nou apărută în spațiul urban se va remarca prin inovație, fiind prima construcție din Cluj edificată din beton armat. Din punct de vedere stilistic, arhitectura respectă rigorile artistice ale vremii, definite prin simplitatea liniilor și a decorațiunilor. În timpul celui de-al Doilea război Mondial clădirea este afectată de bombardamente, iar în 1948, prin noile legi promulgate, este naționalizată și intră în posesia Universității ,,János Bolyai”.

SURSE: articol preluat de pe:

https://clujwebstory.ro/vechea-scoala-de-fete-marianum/

https://cluj.com/articole/marianum-o-poveste-uitata-in-timpul-clujului-de-mai-demult/

de Frențiu Marisa

Ghetoul

de Frențiu Marisa

Fabrica de cărămidă Iris , locul în care s-a aflat ghetoul (mai 2007)

Ghetoul din Cluj (în maghiara Kolozsvári gettó) a fost unul din lagărele de plecare organizate în anul 1944 în cadrul holocaustului evreilor transilvăneni. Ghetoul din Cluj a fost lichidat prin șase transporturi efectuate în trenuri ale morții spre lagărul de exterminare de la Auschwitz, între 25 mai și 5 iunie 1944.

Într-o clădire de cărămidă roșie, de pe strada Fabricii, la intersecție cu Bulevardul Muncii s-a aflat în perioada celui de-al doilea război mondial principala clădire a ghetoului de unde s-a realizat deportarea evreilor în lagăre. Ghetoul evreiesc de la Cluj a fost înfiinţat în 3 mai 1944, pe terenul fostei fabrici de cărămidă din cartierul Iris, la ordinul lui László Endre, subsecretar în Ministerul de Interne al Ungariei.

Evreii internaţi aici, în număr de aproximativ 18.000, au fost nevoiţi să locuiască în barăcile folosite pentru uscarea cărămizilor. Deportarea evreilor a început în data de 25 mai 1944, îmbarcarea făcându-se de pe peronul de lângă Fabrica Clujana (Piaţa 1 Mai), pe parcursul a şase transporturi cu destinaţia Auschwitz-Birkenau şi s-a încheiat în data de 9 iunie 1944.

Numărul evreilor care s-au întors la Cluj în urma Holocaustului este de aproximativ 1.500. Astăzi există o placă comemorativă edificată de primăria Municipiului Cluj-Napoca în iunie 1998 pe locul unde s-a aflat ghetoul. Potrivit acesteia, au fost deportați 18.000 de evrei din Cluj, dintre care 4.000 de copii.

Lagăre din județul Cluj

Spre deosebire de ghetouri din interiorul localităților, lagărele au fost înființate la periferia ori în afara acestora, de obicei pe terenul unor fabrici dezafectate, în câmp deschis sau în pădure. Majoritatea deținuților din lagăre au fost ținuți sub cerul liber și au înfruntat lipsa apei, a hranei și a condițiilor elementare de igienă. Deținuții erau izolați de populația din exterior, lagărele fiind împrejmuite de șanțuri sau sârmă ghimpată și păzite de poliție sau jandarmerie. La intrare în ghetou, au fost percheziţionaţi, și li s-au luat puţinele obiecte de preţ ce le-au mai rămas, apoi li s-a dat drumul să se aşeze unde vreau. Teritoriul ghetoului era sub cerul liber şi i-au aşezat sub nişte şoproane – în care se păstrau ţiglele şi cărămizile arse – pe pământul gol, în praf de 5 cm grosime, erau expuşi la vânt şi la ploaie în contra cărora se apărau agatandu-se de cearşafuri şi covoare de stâlpi. În măsura în care se puteam păzi puţinele obiecte de lenjerie sau covoare de pericolul furtului al căror victime erau din partea poliţiştilor chiar. Locul pentru dormit era aşa de redus încât oamenii stăteau grămadă şi era imposibilă orice odihnă, pe un teritoriu de 6 metri pătraţi eram îngrămădiţi 9 persoane, cu bagaje cu tot. La o populaţie de aproximativ 17.000 de evrei, primăria a instalat conducte de apă cu cca 15 robinete de la care trebuia să ia apă pentru spălat, pentru fiert, pentru curățat. Aceste robinete funcţionau din când în când, de cele mai multe ori erau însă închise chiar pe o zi întreagă.

Mai târziu, au obţinut cu greu de la comandantul ghetoului să poată aduce apă dintr-o fântână din vecinătatea ghetoului cu căni de apă în grup de câte 10, pe măsură ce grupurile se întorceau înapoi cu apa. Asta numai uneori şi numai pentru un timp de un ceas, un ceas şi jumătate. Din această cauză, cea mai mare parte dintre ei sufereau de sete şi nu se puteau spăla şi îngriji de curăţenia şi igiena socială. Din această cauză, lumea era silită să fure apa şi adeseori s-a întâmplat ca, în timp ce cineva lipsea pentru o clipă de la baracă pentru a-şi procura lemne de foc, i se fura apa destinată mâncării. Mâncare primeau numai o dată pe zi, încât erau nevoiţi să completeze hrana cu mâncare fiartă de ei în limita posibilităţilor. Nici pentru copiii mici nici pentru bolnavi nu s-a distribuit lapte, iar acea puţină cantitate de lapte pe care spitalul evreiesc a reuşit să o introducă în ghetou, era mult prea insuficientă pentru cel puţin 1.000 de copii mici şi oameni bolnavi.

Pentru necesităţile fiziologice, s-au construit cca 5 şanţuri care făceau serviciul de latrine. Două erau pentru bărbaţi şi 3 pentru femei. Aceste latrine erau construite astfel că pe nişte butuci ,a fost aşezată o scândură la margine de şanţ şi oamenii îşi făceau necesităţile unul lângă altul în număr de cca 20 câţi încăpeau pe o scândură. Şanţurile erau deschise şi împrejmuite cu scânduri.

Printre cei găsiți vinovați de aceste atrocități, în urma unui proces desfășurat în 1946, s-a numărat comandantul ghetoului, Urbán Ladislau, condamnat la moarte, primarul Vásárhelyi Ladislau, condamnat la detențiune grea pe viață, comisarul de poliție Pápp Geza, condamnat la muncă silnică pe viață, secretarul general al județului, Iosif Forgács, condamnat la 12 ani de detențiune simplă. Niciunul dintre aceștia nu fusese găsit în momentul pronunțării sentinței, ei fiind condamnați în contumacie(în absența lor).

Un alt acuzat, Tarr Cazimir, angajat al primăriei, care s-a făcut remarcat prin cruzime, aviditate (printre altele, a furat verigheta de pe degetul medicului său curant, înainte de a-l escorta la ghetou) și exces de zel, a fost arestat și condamnat la zece ani de detenție riguroasă.

Acțiunea de concentrare a fost efectuată de autoritățile maghiare, supravegheate de consilierii SS, printre care Hauptsturmführer-ul SS Dieter Wisliceny. Ghetoul se afla în subordinea lui László Urban, care conducea și poliția orașului. Administrarea internă a fost încredințată unui „Judenrat” (Consiliu Evreiesc). Printre membrii consiliului au fost rabinul Akiba Glasner, rabinul Mózes Weinberger și Ernő Márton.

Similar celorlalte ghetouri de pe teritoriul Ungariei, exista și o clădire special amenajată, unde poliția îi tortura pentru a afla unde și-au ascuns obiectele de valoare.

Situația gravă a evreilor concentrați la fabrica de cărămidă ”Iris” a trezit compasiunea conducătorilor bisericilor creștine din Transilvania, care au avut luări de poziție publice, prin care au condamnat ghetoizarea. Dr. Iuliu Hossu, episcop al Bisericii Greco-Catolice, acad. dr. Nicolae Colan, episcop al Bisericii Ortodoxe, dr. Márton Áron, episcop al Bisericii Romano-Catolice, Józan Miklós, episcop al Bisericii Unitariene, dr. Vásárhelyi János, episcop al Bisericii Reformate, au condamnat măsurile brutale luate împotriva evreilor și au acordat ajutor unor victime pentru a scăpa de la deportare.

Surse:

http://holocausttransilvania.ro/ro/exhibits/show/ghetouri-si-laga

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ghetoul_Cluj

https://transilvaniareporter.ro/analize/ghetoul-clujean-din-iris

Casa Heltai

de Darius Crișan

Casa Heltai este situată pe strada Matei Corvin la nr. 4 și a fost ridicată în secolul al XV-lea de către familia Eppel și a intrat apoi în proprietatea familiei Heltai , adăpostind prima tipografie din Cluj Napoca înființată de către pastorul Sas Gaspar Heltai. Tot aici s-a nascut în 1557, Ștefan Bocskai, unul dintre cei mai mari principi ai Transilvaniei, singurul principe născut în Cluj. Heltai Gaspar fost cărturar sas, care a studiat la WittenBerg, în Germania. El a înființat prima tipografie a Clujului, baia publică, moara/fabrica de hârtie și fabrica de bere a urbei. A fost în timpul acesta preot, tipograf și multe altele. El l-a popularizat în Cluj pe Matei Corvin. Pe peretele exterior, stâng al casei se pot găsi 4 plăci de beton inscripționate cu detalii despre naşterea lui.

sursa- cluj.com

Sala Polivalentă

de Lișman Bianca


Sala polivalentă BT Arena, din orașul nostru este situată pe Aleea Stadionului,iar vizavi de ea se află stadionul Cluj Arena. La câteva minute de mers pe jos este situată și sala sporturilor “Horia Demian”.

Sala are în jur de 38.410 m pătrați și este cea mai mare sală polivalentă din țara noastră. Aceasta poate găzdui aproximativ 10.000 de oameni la un eveniment. Pe acoperișul clădirii se află câteva panouri solare care ajută la încălzirea apei din unitate. Ideea de a construi o sală polivalentă a orașului a fost propusă în anul 2008. Sala a fost proiectată de biroul de arhitectură Dico & Tiganas.

Lucrările au început prin anul 2011 și s-au finalizat în anul 2012 .

Sala Polivalentă a fost inaugurată oficial pe 31 octombrie 2014. Panglica inaugurală a fost tăiată de cinci sportivi: Simona Richter, Ciprian Porumb, Mircea Barna, Eva Zor și Remus Câmpeanu.

Aceasta este folosită pentru diferite concerte și evenimente sportive (meciuri de baschet, volei, handbal, tenis, box, competiții de gimnastică, etc).

Date și evenimente sportive

  • Primul turneu sportiv important, desfășurat în sală a fost a 47-a ediție a trofeului Carpați la handbal feminin.

  • Meciul de calificare pentru Campionatul Mondial de handbal feminin: România - Serbia - 13 iunie 2015.

  • FedCup România - Cehia - 6-7 februarie 2016.

  • Cupa Europeană de Karate - 3-4 decembrie 2016.

  • Campionatele europene de gimnastică individuală din 2017. Și multe altele.

  • Campionatul European de Tenis de Masă - juniori și cadeți - 15-24 iulie 2018.

  • Campionatul European de Fotbal de Sală al Persoanelor cu Diabet - 18-25 iulie 2015.

Și multe alte meciuri și evenimente sportive.

Evenimente artistice:

  • James Blunt-31 octombrie 2014(sala a fost inaugurată publicului printr-un concert al artistului James Blunt).

  • Untold festival -30 iulie -2 august 2015, 4-7 august 2016, 3-6 august 2017, 2-5 august 2018.

  • Andre Rieu- 4-7 aprilie 2019.

  • Evenimente pentru copii mici – Gașca Zurli.

  • Concert Ștefan Bănică -21 decembrie 2016.

  • Lara Fabian-20 aprilie 2016.

Și multe alte evenimente, concerte și festivaluri.

Elev – Lișman Bianca

Surse informare Wikipedia, BtArena.info

Someșul mic

de Pop Alexandru

Someșul mic este format prin unirea Someșului Rece cu Someșul Cald. Unirea se află lângă localitatea Gilau. După cum știm toți, Someșul Mic trece prin localitatea Cluj-Napoca.

Lungimea totală a râului care străbate inima Transilvaniei este de 465 km, 376 dintre aceștia aflându-se pe teritoriul României, restul fiind pe teritoriul Ungariei.

Este al cincilea râu, ca mărime din țară. Pe teritoriul Ungariei Someșul se varsă în râul Tisa.

Râul străbate întregul oraș Cluj-Napoca și este un loc preferat de locuitori pentru recreere(sau cel puțin era). Din păcate, unii oameni aruncă gunoaie în râu.

Legenda râului

Ca multe ape și locuri din România, existența râului are și ea o legendă. Conform acesteia, ar fi trăit odată un crai tânăr si frumos pe nume Bogdan. După ce s-a însurat, la scurt timp după au năvălit în regat dușmanii, care l-au ucis și au distrus regatul. Soția sa a supraviețuit și a fugit sa se ascundă în munți. Într-un bordei făcut de către ea, a născut doi băieți gemeni. Astăzi, locul este numit Bogdăneasa. Ce doi băieți au crescut mari și s-au indeletnicit cu păstoritul, prinzând drag de aceasta meserie. Vara își purtau turmele de oi prin munții, în timp ce oile pășteau cei doi baieti fluierau ca sa treacă timpul. Într-o vară secetoasă, băieții au plecat în căutare de noi pășuni. Și-au luat rămas-bun de la mama lor și-au plecat la drum. Într-un final, au găsit o pășune pe un vârf de munte. S-au stabilit acolo și și-au facut o coliba.

Într-o seara, în timp ce aprindeau focul de tabără, se porni să sufle un vânt puternic, iar pe cei doi frați îi luă somnul. Nu se treziră decât următoarea zi, la amiază. Se speriară și au fugit să dea drumul oilor pe pășune, ca să pască. Dintr-o dată, din pământ iese o fată frumoasă. Fata le spusese că au călcat pe pământul unei vrăjitoare, care era supărată că i-a fost încălcat pământul. Le-a mai spus că somnul de seara trecută a fost trimis de vrăjitoare. Vrăjitoarea avea să mai trimită și în acea seară. Fata le dăduse o frunză și le spuse că, atunci cand îi lua somnul, unul dintre ei să se frece pe față cu frunza aceea, dar doar unul, altfel frunza nu avea efect asupra nici unuia. Fata le mai spuse că la noapte avea să-l trimită pe fiul vrăjitoarei. Dacă băieții îl vor învinge, ea avea să trimită o cerboaică fermecată, cu un corn în frunte ce îi dădea toată puterea. Dacă vor reuși sa taie cornul, ei vor scăpa. Veni seara. Când îi luase somnul, unul dintre băieți s-a șters cu frunza. Apoi văzu cum un om se apropie de staulul oilor-băiatul vrăjitoarei. Cei doi începură confruntarea. În zorii dimineții, când fiul vrăjitoarei era sleit de puteri, el se retrase. Seara următoare, celălalt băiat se șterse pe frunte și aștepta să vină miezul nopții. La miezul nopții apăru cerboaica fermecată și băiatul sări la capul acesteia să-i reteze cornul. Speriată, cerboaica fugi înapoi. Băiatul se duse să ia cornul, dar fata îl avertiză de puterile acestuia. Când băiatul puse mâna pe corn, el se preface într-un pârâu. Celălalt băiat se trezi nu după mult timp și porni in cautarea fratelui sau. Îi găsi ciomagul cu care îi reteza cornul cerboaicei, împreună cu cornul, undeva aproape de locul unde se stabiliseră.

Puse mâna pe el și se prefacu și el într-un pârâu.

Izvorul fratelui care stătuse treaz în acea noapte este Someșul și izvorul celuilalt băiat este Crișul, care curge mai rapid, în căutarea fratelui său.

Deoarece Transilvania a fost multă vreme un centru de extragere a aurului, mai mulți oameni s-au stabilit pe malurile Someșului, de unde puteau extrage aurul mult mai ușor. Astfel s-a creat și dezvoltat și județul Bistrița-Năsăud. Aurul extras de aici era dat la schimb pentru cereale, animale și alte bunuri. Totodată, asta a atras și mai multe invazii barbare de-a lungul istoriei, invadatorii fiind atrași de rezervele aurifere ale malului râului. Oamenii ce se stabileau aici în căutarea aurului puteau extrage, uneori, chiar și 4 grame pe zi. Bătrânii mai povestesc că părinții lor așteptau să crească apele râului, pentru a putea vedea urmele de aur de pe nisip. Așadar, ei vedeau exact unde trebuie să caute. Mergeau la locurile respective, făceau săpături de până la 40 cm adâncime, luau nisipul și îl puneau într-o covată. Se punea apoi o pânză pe o suprafață înclinată, iar nisipul era spălat pe aceasta până când rămânea doar aurul.

Parcul Etnografic "Romulus Vuia"

Parcul Etnografic "Romulus Vuia" este primul muzeu în aer liber din România. Este înființat pe data de 1 iunie 1929, de către etnograful român Romulus Vuia. Este situat în orașul Cluj-Napoca, pe strada Tăietura Turcului.

Muzeul are aproximativ 200 de obiective și la început se întindea pe o suprafață de 75 de hectare.

Parcul Etnografic Romulus Vuia este compus din:

După cedarea nord-vestului Transilvaniei prin dictatul de la Viena (30 august 1940), parcul se mută la Sibiu, unde funcționează până în 1945. În anul 1956 planul Parcului este restructurat de Teodor Onișor și Valer Butură în 4 sectoare tematice. Primul este Instalații Tehnice și Meșteșugărești, Tipuri zonale de gospodării și monumente de arhitectură populară, al treilea Sectorul etno-botanic (plante tradiționale și construcții agricole de hotar), și Sectorul etno-zootehnic (creșterea animalelor, construcții pastorale din hotarul satelor).

În prezent sunt reprezentate următoarele zone etnografice: Mocănimea Munților Apuseni, Maramureș, Oaș, Bistrița-Năsăud, Depresiunea Călățele, Câmpia Transilvaniei, Zarand, Podgoria Alba, Bran și Gurghiu.

Romulus Vuia a fost un etnograf român, născut în anul 1887 la Comloșu Mare în județul Timiș și decedat în anul 1963, la vârsta de 76 de ani.

În semn de apreciere pentru activitatea sa, Parcul Etnografic din Cluj-Napoca, dar și o stradă din același oraș, poartă astăzi numele lui Romulus Vuia. La intrarea în Muzeul Etnografic al Transilvaniei este așezat bustul lui Romulus Vuia.


de Pop Yasmine Ayana


Bibliografie:

Wikipedia

Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Cluj.ro

Piața Avram Iancu

de Văidăhazan Ionela

Piața Avram Iancu este una dintre cele mai mari piețe aflate în Cluj. Această piață, în secolul XIX, era câmp de instrucție pentru soldați. După câtva timp, zona a fost regandită, cu scopul de a extinde orașul.

În centrul pieței, se afla statuia lui Avram Iancu, conducătorul mișcării revoluționare românești din anul 1848. În jurul acesteia, se află o fântână arteziană care încântă trecătorii.

În aceasta piața există următoarele clădiri:

Catedrala Mitropolitană din Cluj

- Construcția acesteia a început imediat după Marea Unire și a durat aproximativ 10 ani. Stilul său arhitectural este bizantin, regăsindu-se și în alte modele din arhitectura brâncovenească.

Palatul de Finanțe

- Aceasta cladire a fost construită în anul 1880 după planurile arhitectului Friedrich Mätz. Este una din puținele clădiri care și-au păstrat destinația.

Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Clujului

- Clădirea a fost ridicată în anul 1887. Clădirea adăpostește Seminarul Teologic Ortodox și un paraclis. La etajul al II-lea, se afla muzeul Episcopiei Ortodoxe a Clujului.

Palatul Regionalei de Căi Ferate

- Palatul Regionalei de Căi Ferate este clădirea în care se află sediul Regionalei CFR Cluj.

Clădirea Institutului Teologic Protestant

- Clădirea Institutul Teologic Protestant din Cluj funcționează din 15 septembrie 1895.

Palatul Prefecturii

- A fost construit la începutul secolului XX, de către arhitectul Joseph Huber.

Turnul Pompierilor

de Frentiu Marisa

Turnul Pompierilor, denumit pe vremuri Turnul Lăcătușilor, este pe strada Tipografiei din Municipiul Cluj -Napoca. Edificiul a fost construit în anul 1574 în cadrul celei de-a doua incinte medievale de apărare a orașului. Inițial a purtat denumirea de ,,Poarta Mica din ulița Sapunului''.Turnul Pompierilor împreună cu o porțiune de zid este unul din puținele fragmente din a doua incintă medievală de apărare a Clujului care se mai păstrează și astăzi. Respectiva poartă a supraviețuit deoarece în secolul al XIX-lea a fost înălțată și folosită pâna la începutul secolului XX-lea de pompieri pentru supravegherea orașului, de aici provenind și numele actual: TURNUL POMPIERILOR. După ce a încetat a mai fi folosit ca punct de observare a incendiilor, turnul a găzduit MUZEUL POMPIERILOR, care în prezent nu mai funcționează .

Din 2017, Primăria Cluj -Napoca a început un proces amplu de reabilitare a Turnului, prin care se va repara toată structura turnului și se va înlocui acoperisul de sticlă cu o terasa ce va avea rol de observator urban. În ultimii 1000 de ani, orașul CLUJ-NAPOCA a fost apărat de două rânduri de fortificații. Prima a fost ridicată pe la 1200, în zona actualei Piețe a Muzeului-și avea suprafața de aproximativ 7 hectare. După vreo 200 de ani, pentru că orașul se mărise, Sigismund de Luxemburg a declarat Clujul (alături de alte orașe),,oraș liber regal'', ocazie cu care clujenii au primit dreptul de a ridica o nouă fortificație.

Aceasta a fost mult mai amplă, având 45 de hectare și 20 de turnuri de apărare, care erau apărate și îngrijite de diferite bresle de meșteșugari. Astăzi se mai păstreaza doua dintre ele: TURNUL CROITORILOR și TURNUL LĂCĂTUȘILOR. Restul au fost demolate în secolul al XIX-lea, când s-a considerat că nu mai e nevoie de ele și că trebuie lărgite străzile, pentru a face fața traficului.

Turnul Lăcătusilor era, probabil, cel mai puțin important din toate – din punct de vedere al apărării Cetății. A fost ridicat mai târziu, la sfarsitul secolului al VI-lea. În secolul 19, turnului i s-au mai adăugat 2 etaje și a funcționat, pentru aproape 100 de ani, ca punct de observație al pompierilor, și așa a devenit TURNUL POMPIERILOR. Fiind o zona de risc mare de incendiu, pompierii stăteau în turn și observau unde ia foc ceva , având grijă să nu se extindă incendiile spre partea centrală a orașului.

Din 1997 și până în 2010, TURNUL a fost sub îngrijirea unei FEDERAȚII NAȚIONALE a POMPIERILOR, care urma sa se deschida aici un Muzeu al POMPIERILOR. În 2010 a revenit sub îngrijirea Primăriei Cluj Napoca, iar acum câțiva ani a fost prevăzut un buget pentru tema de proiect, care urma să stabilească în ce fel va fi acest monument reabilitat.

În timpul comunismului au încercat un fel de rebranduire a acestui obiectiv turistic astfel că au dorit transformarea lui în observator astronomic însă idea a fost abandonată datorită restricțiilor impuse în regim. Publicul s-a putut bucura de privilegiul de a admira interiorul acestui obiectiv turistic numai trei ani, atunci când a fost organizată sub formă de MUZEU al POMPIERILOR.


SURSA:

www.printransilvania.ro

www.informatii-romania.ro

www.ziardecluj.ro

Opera maghiară

de Lișman Bianca

În 1792 s-a înființat primul teatru din Cluj, fiind cel mai vechi teatru de limbă

maghiară, asigurând condiții tehnice și scenice corespunzătoare genului de

operă. Datorită renumitei soprane Dna Déry-Széppataki Róza care între anii 1823-

1827 se angajează la Cluj, repertoriul inițial se imbogățeste treptat cu operele lui

Daniel Auber, Vincenzo Bellini, Gaetano Donizetti, Gioacchino Rossini, Franz Weber si Wolfgang Amadeus Mozart. Este de menționat, că scena clujeană prezintă operele

epocii la scurt timp după premiera lor mondială, ținând pas cu evenimentele artistice

europene. Peste puțin timp, în stagiunea 1859-1860 apare la Cluj un gen nou:

opereta, câștigând popularitate sporită în defavoarea operei. La începutul noului

veac, teatrul are în repertoriu cele mai de seamă opere și operete care figurează în

repertoriul marilor scene lirice.

Începutul secolului XX însă aduce schimbări și în teatru. Clădirea nu mai face față

cerințelor tehnicilor noi de scenă, sala de spectacole devine șubredă, astfel este sortită demolării. Se începe o construcție nouă, modernă în baza proiectelor cunoscutilor arhitecti austrieci Fellner şi Helmer. În aceasta cladire azi își desfășoară activitatea Teatrul Național și Opera Română din Cluj.

În 1910 își deschide porțile a doua scenă pe malul Someșului, inițial concepută să

găzduiască reprezentații în timpul verii. După primul război mondial trupa teatrului de

limbă maghiara este nevoită sa se mute în acest edificiu.


Sursa: cluj.com

Cartierele medievale ale Clujului

de Andrei Petrișor


În perioada medievală Clujul era împărțit în 5 cartiere, și fiecare dintre acestea erau împărțite la rândul lor în zecimi sau decimi.

O să descoperim împreună aceste cartiere.

Acum în orașul nostru sunt cartiere mai vechi cum sunt Mărăști, Mănăștur, Grigorescu, Gruia, Gheorgheni, Iris, Între lacuri, Dâmbul Rotund, Zorilor sau Someșeni, și cartiere mai noi precum Bună ziua, Bulgaria, Europa, Andrei Mureșanu.

Bunicii noștri ne povestesc despre cum arăta Clujul înainte făcând comparații cum sunt: „atunci și acum”. Toți ne bucurăm de aceste mici povestiri despre Clujul de altădată. Pentru mine este ca o poveste frumoasă pe care au trait-o bunicii și străbunicii mei.

Dacă ne uităm și mai mult în trecut ajungem în perioada medievală. Clujul a primit statutul de oraș liber regesc, acordat de către regele Carol Robert de Anjou pe 19 august 1316. De atunci putem vorbi de cartierele Clujului.

Orașul era înconjurat cu ziduri de apărare și era format din Cetatea Veche și Cetatea Nouă, care se întindeau pe aproape 530.000 m². Tot orașul, atât cel împrejmuit cât și cel din afara zidurilor, a fost împărțit în cinci cartiere și 12 zecimi sau decimi. Acestea ocupau un teritoriu de aproape 6 km².

Cele 5 cartiere medievale ale Clujului se întindeau și în interiorul și în afara zidurilor. Din acest lucru ne putem da seama că împărțirea orașului exista înainte de a fi ridicată incinta acestuia.

Mi se pare interesant faptul că Piața Mare (actuala Piața Unirii) nu a fost niciodată un cartier pentru că fiecare latură a sa făcea parte dintr-un cartier diferit.

Cele 5 cartiere medievale ale Clujului au fost următoarele:

1. Cartierul Vetus Castrum sau Cetatea Veche

Cetatea Veche se afla în zona Pieței Muzeului și peste Someșul Mic și cuprindea latura nordică a Pieței Unirii, partea de vest a străzii Regele Ferdinand, zona actualei Piețe Mihai Viteazul și strada Horea, precum și străzile lăturalnice.

2. Cartierul Longa sau Lung

Era situat la est de actuala stradă Regele Ferdinand, Cartierul Longa s-a extins mult înspre est, până pe teritoriul unde acum este cartierul Mărăști, și avea ca stradă principală Strada Ungurilor – actualul Bd. 21 Decembrie 1989.

3. Cartierul Media sau De Mijloc

Includea latura de est a Pieței Unirii. Cartierul Media avea ca stradă principală Bulevardul Eroilor din zilele noastre. Cartierul cuprindea străzile I.C. Brătianu și Iuliu Maniu, cu ulițele laturalnice, precum și zona unde acum este Calea Dorobanților, care era atunci în afara zidurilor de apărare.

4. Cartierul Luporum sau al Lupilor

Biserica Reformată de pe strada Mihail Kogălniceanu, se mai numește și „biserica de pe Ulița Lupilor”. În perioada medievală, exista chiar un cartier al lupilor, care avea ca stradă principală strada Lupilor. Denumirea acestei străzi a supraviețuit până în anul 1923, când a fost schimbată în Mihail Kogălniceanu. Cartierul Lupilor cuprindea latura sudică a Pieței Unirii, străzile Napoca și Universității și zonele din Piața Lucian Blaga și a străzii Clinicilor, ambele aflate în afara zidurilor orașului.

5. Cartierul Rapularum sau al Sfeclei

Cartierul Rapularum era în același loc unde este acum cartierul Mănăștur. Strada principală a acestui cartier era strada Memorandumului și continuarea ei, Calea Moților. Pe atunci, cele două străzi erau cunoscute ca Strada Mănășturului. Cartierul cuprindea latura vestică a Pieței Unirii, până în zona actualei Universități de Științe Agricole și Medicină Veterinară. De aici începea teritoriul mănăstirii de la Cluj-Mănăștur.

Putem vedea cât de mult s-a extins orașul din perioada medievală până în prezent.

Dacă atunci existau 5 cartiere, azi avem peste 20 de cartiere in Cluj, majoritatea noi sau foarte noi, în curs de dezvoltare. Și numărul lor este în continuă creștere.


Surse:

Cluj.com

„Teritoriul orașului Cluj” -Povești despre Cluj, 2015

Fotografii- albumul „Old & New Cluj / Kolozsvar” de Furu Levente.

Obeliscul Carolina

de Mesaroș Ondina Lorena

Obeliscul este un monument cu vârf ascuțit, ridicat de obicei de egipteni în cinstea razelor zeului Ra. La Cluj, obeliscul Carolina a fost ridicat în cinstea vizitei unui împarat.

Obeliscul Carolina este primul monument laic al Clujului. Este cunoscut și ca Stâlpul Carolina sau Ștatua Carolina. A fost construit ca amintire a vizitei la Cluj a împăratului Francisc I și a soției sale Carolina Augusta, vizită care a avut loc între 18-27 august 1817. Această vizită a marcat profund locuitorii Clujului, iar primarul orașului din acele vremuri, Samuel Pall, a propus ridicarea unui monument în cinstea vizitei imperiale.

Baza acestui obelisc s-a pus în anul 1822. Din cauza problemelor financiare, ritmul construcției a fost încetinit. Dar cu ajutorul unui procuror al Clujului, Topler Imre, care a donat 16000 de florini, construcția a putut fi continuată. Inițial lucrarea a fost începută de un meșter local, Csürös Antal, dar mai apoi a fost angajat un specialist din Viena, Joseph Klieber. A fost descoperit în data de 14 octombrie 1831, cu ocazia sărbătoririi Sf. Francisc și onomastica împaratului Francisc I, după 14 ani de la vizita imperială la Cluj. Inițial, obeliscul Carolina a fost amplasat în Piața Mare a orașului, actuala Piața Unirii. Mai târziu, în 1898 a fost mutat in Piața Mică a orașului, actuala Piața Muzeului, pentru a face loc statuii lui Matei Corvin.

Obeliscul are o înălțime de 10 metri, iar pe 3 dintre laturile sale sunt prezente basoreliefuri cu scene reprezentative din vizita împaratului la Cluj. Obeliscul propriu-zis, îngerul purtând efigiile într-o cunună de lauri împreună cu cei 4 vulturi de calcar care țin în plisc lauri, sunt opera a doi clujeni- sculptorul Csürös Antal și profesorul de desen Samuel Nagy, iar reliefurile înfățișând scenele din vizita imperială au fost realizate de sculptorul vienez Joseph Klieber.

Pe latura de est, care este și latura principală, sunt așezate două basoreliefuri: unul sus care reprezintă un înger ținând în brațe un medalion cu portretele împăraților Francisc și Carolina, iar basorelieful din partea de jos prezintă scena intrării alaiului imperial în Cluj, pe poarta de mijloc a cetății, situată în acele vremuri în zona Cercului Militar de astăzi. În prim-plan apare un grup entuziasmat de cetățeni, veniți la întâmpinarea alaiului imperial. Pe latura sudică a obeliscului este prezent un basorelief cu stema orașului, aceasta stemă fiind originală din 1377, stema cu trei turnuri simbolizând un oraș liber regesc.

Latura vestică are un basorelief pe care este prezentată vizita perechii imperiale la Spitalul Orășenesc, spital ocrotit de ordinul Sf. Elisabeta. Împarateasa Carolina este reprezentată dând bani unei cerșetoatre. Spitalul Orășenesc a fost numit în anul 1818, Spitalul Carolina, iar cladirea a fost dărâmată în anul 1914. În această scenă se vede și un felinar. În acele timpuri, iluminatul stradal încă nu exista, orașul Cluj fiind iluminat, cu petrol la început, abia în anii 1825-1826. Dar această prezență a felinarului, a fost o inovație a lui Joseph Klieber, deoarece a trecut puțin timp între vizita imperială și introducerea iluminatului stradal.

Pe latura de nord a obeliscului, se află o inscripție latină, care descrie vizita perechii imperiale la Cluj. Inscripția latină spune așa: „RIDICATĂ ÎN ONOAREA MILOSTIVULUI, PREAFERICITULUI ȘI GLORIOSULUI FRANCISC I ÎMPĂRAT AL AUSTRIEI, REGE AL UNGARIEI ȘI CEHIEI, MARE PRINCIPE A TRANSILVANIEI ȘI A PREASLĂVITEI ÎMPĂRĂTESE CAROLINA AUGUSTA CARE AU BINEVOIT SĂ VIZITEZE MARELE PRINCIPAT AL TRANSILVANIEI ȘI CAPITALA ACESTUIA ÎN ANUL DOMNULUI 1817 DE CĂTRE ORAȘUL LIBER REGESC AL CLUJULUI CU CEL MAI MARE DEVOTAMENT”.

În cele patru colțuri sunt prezente patru statui reprezentând patru vulturi din calcar, care țin în cioc câte o cunună de lauri, vulturii fiind un simbol imperial.

Obeliscul Carolina este considerat, în literatura de specialitate, unul dintre cele mai reprezentative monumente publice neoclasice din Transilvania; iar sculptorul care a realizat reliefurile este considerat de asemenea unul dintre cei mai renumiți sculptori ai istoriei artei neoclasice.


Bibliografie:

Gara CFR Cluj-Napoca

de Pop Alexandru

În timpul revoluției industriale, gările erau supranumite și “cartea de vizită” a orașelor respective. La vremea aceea, gările erau importante mai ales din punct de vedere estetic, dar și din punct de vedere economic și funcțional. Clujul s-a mândrit mulți ani cu gara să, deoarece era poarta de intrare în oraș. Pe atunci era principala atracție a orașului.În anii 1832 și 1836 a fost discutată în Parlamentul de la Budapesta "Legea Căilor Ferate", care avea ca scop construcția a 13 căi ferate care să lege Budapesta cu cele mai importante orașe din Ungaria. Această lege prevedea la punctul 7 construcția căii ferate Budapesta-Oradea-Cluj. Scopul inițial a fost accesul în provincia Transilvania, pentru exploatarea bogățiilor solului și subsolului.

În 2 iulie 1867 s-a anunțat oficial lansarea concursului pentru acordarea concesiunii construcției clădirii și a liniei de cale ferată Oradea-Cluj. Actul de concesiune cuprindea și unele condiții impuse pentru construcția căii ferate Oradea-Cluj: lucrările de artă și clădirile de călători să fie construite din piatră, magaziile și anexele puteau fi construite și din lemn, șinele să fie de tipul minim 39.5kg/ml, clădirea stației Cluj să aibă și un restaurant și o sală mare de așteptare. În apropiere trebuia să fie construit și sediul Direcției Regionale. Construcția căii ferate Oradea-Cluj și a gării Cluj a fost efectuată de firma engleză a fraților Warring, după planurile inginerului austriac Karl von Gegg. Acesta a devenit renumit în construcția căilor ferate după ce a realizat proiectul, considerat imposibil, de traversare a Muntelui Semmering din Austria. În 7 ianuarie 1869 s-a pus piatra de temelie a edificiului gării Cluj-Napoca, aceasta fiind finalizată în același an. Se crede că frații Warring erau masoni, ipoteza fiind susținută de simbolurile masonice de pe lateralul clădirii, echerul și compasul. Dispozitivul de linii al stației Cluj era format din 6 linii, cu lungimi între 250 și 300 metri: 3 linii de primire-expediere fără peroane, o linie de circulație a locomotivelor și 2 linii de manevră și acumulare a vagoanelor.

Proba tehnică a căii ferate Cluj-Oradea a avut loc la 25 iulie 1870, distanța fiind parcursă în 5 ore și 3 minute. Datorita lucrărilor de slabă calitate, deschiderea căii ferate Oradea-Cluj a fost amânată de mai multe ori. Inaugurarea s-a desfășurat cu slaba participare a publicului, cauzată de desele amânări, prin sosirea primului tren din Oradea în gara Cluj-Napoca pe 7 septembrie 1870. Această primă călătorie a durat aproximativ 6 ore. Inaugurarea a fost descrisă în "Gazeta de Transilvania" din 9 Septembrie 1870: "... Linia de cale ferată de la Oradea la Cluj s-a deschis pentru comunicare publică, fără cea mai mică ceremonie..." Gara a împlinit în acest an 150 de ani de la inaugurare, ocazie cu care a fost organizată o ceremonie însoțită de așezarea unei placi comemorative pe clădire. Sălile de așteptare erau organizate pe categorii în funcție de biletul achiziționat. Pentru clasa I, sala era elegantă și spațioasă, iar pentru clasa a II-a, condițiile erau mai modeste. Încă de la început, gara era dotată și cu un restaurant primitor, în care atât cei care așteptau trenul, cât și cei care soseau sau doreau să se bucure de atmosfera specifică unei gări, puteau consuma preparate culinare și băuturi, atât în interior, cât și pe terasa deschisă vara pe peron. Primele trenuri care au intrat în funcțiune din gara Cluj au avut locomotivele alimentate cu cărbune. Clădirea ce o vedem astăzi nu este originala clădire a gării, aceasta fiind dezafectată în 1907. Actuala clădire a stației de cale ferată Cluj a fost construită între anii 1902-1907, după planurile arhitectului maghiar Pfaff Ferencz. Acesta a proiectat peste 20 de clădiri de călători în Ungaria și actualul teritoriu al României: Debrețin, Pecs, Szeged, Cluj, Arad, Carei, Jimbolia.

În 1937 este înființat Regulatorul de Circulație Cluj, care era responsabil cu supravegherea a 2 căi ferate: Cluj-Războieni și Cluj-Oradea. În 1944, gara a fost distrusă în repetate rânduri de către trupele germano-ungare, aviația americană și cea sovietică. Cum magazinele de construcții erau și ele în reparații, situația gării a fost grav afectată. Depoul și stația de mărfuri au fost mutate în actualul cartier Someșeni. Clădirea gării a fost refăcută în urma acestor distrugeri si extinsă abia în anul 1959.

Clădirea gării a fost renovată de 3 ori, iar prin cea mai recentă renovare efectuată în ultimii ani, s-a încercat revenirea la aspectul și culorile clădirii originale. Stația CFR Cluj a fost electrificată între anii 1983-1984. Astăzi, gara din Cluj-Napoca este una din cele mai mari gări din nord-vestul României după numărul de pasageri, numărul de trenuri și mărfuri.

Bastioanele cetății Clujului

de Andrei Petrișor

Bastioanele cetății Clujului

În perioada medievală Cetatea Clujului a avut o dezvoltare foarte mare. Castrum Clus, în secolele IX-X, ocupa cam un sfert din cât ocupase în trecut cetatea romană, apoi a fost ridicată la rang de Oraș Regal în 19 august 1316 prin decretul lui Carol Robert de Anjou și în anul 1405, la rang de Oraș Liber Regesc. Orașul începe să construiască ziduri de apărare, ceea ce a durat până la finalul secolului XVI. Cetatea Clujului avea la momentul respectiv doua incinte, una de 7 hectare si cealaltă de 45 de hectare. Orașul a ajuns sa aiba 20 - 22 turnuri și porți care erau întreținute de diverse bresle meșteșugărești. Orașul era construit de meșteșugari si negustori iar breasla era foarte importantă în Evul Mediu. O breaslă se bază pe o meserie anume și din rândul meșterilor se alegea un staroste care răspundea de întreaga breaslă. Era o onoare pentru ei să construiască si să intretină unul din turnurile de apărare ale orașului.

Bastionul Croitorilor- a fost construit în anul 1475, în timpul domniei regelui Matia. Avea o forma identică cu cea a bastionului Aurarilor. Avem poze din acel timp făcute de fotograful Francisc Veres. Acest turn era în urmă cu 500 de ani un important punct de apărare al Cetății, aflându-se în zona cea mai expusă pericolelor. Începând cu 1924, este transformat în muzeu. În 2009 a trecut din custodia Muzeului de Istorie în cea a Primăriei Clujului și a fost transformat în centru de cultură urbană. Mai multe informații despre acest turn gasiți la sectiunea obiective.

Bastionul Tăbăcarilor se afla în incinta liceului Gheorghe Sincai.

Bastionul Zidarilor, ridicat în sec. XVI-XVII a fost demolat în anul 1810 aflat pe str Avram Iancu nr 27, unde putem vedea urme din el în curtea imobilului de aici.

Bastionul Curelarilor, ridicat în sec. XVI-XVII, demolat în anul 1817. Se afla tot în zona străzii Avram Iancu.

Bastionul Zidarilor, ridicat în sec. XVI-XVII a fost demolat în anul 1810 aflat pe str. Avram Iancu nr 27, unde putem vedea urme din el în curtea imobilului de aici.

Bastionul Curelarilor, ridicat în sec. XVI-XVII, demolat în anul 1817. Se afla tot în zona străzii Avram Iancu.

Turnul de Poartă din Strada Turzii, care se mai numea și Poarta Ungurilor, se afla în dreptul actualei Prefecturi, a fost ridicat în sec. XV și demolat în anul 1841. Era patronat de breasla producătorilor de cuțite. Poarta se afla la intersecția străzii Universității cu Avram Iancu, vizavi de intrarea în cimitirul central (Hazsongard).

Bastionul Postăvarilor, ridicat în sec. XVI

Bastionul Tâmplarilor, ridicat în sec. XVI-XVII, demolat în anul 1880

Bastionul Pantofarilor, care exista și astăzi, parțial demolat, într-o curte privată de pe colțul străzii Potaissa. Acest turn mai târziu a intrat în posesia negustorului Bogdanffy printr-o licitație. Aici a fost inițial un loc de petreceri, apoi un ospiciu pentru boli psihice și până în prezent, imobil de locuințe.

Bastionul Fânului sau Bastionul Cizmarilor, ridicat în sec. XV, demolat în anul 1831, în dreptul străzii Napoca. Se numește așa pentru că, acolo unde este acum piața Lucian Blaga și cartierul Hașdeu, mai demult erau Fânațele Clujului.

Turnul Cojocarilor sau Turnul de Poartă din Strada Mănășturului, ridicat în anul 1476, demolat în 1843. Era patronat de breasla cojocarilor și se afla pe strada Memorandumului de astăzi.

Bastionul Fierarilor, ridicat în sec. XV, demolat în anul 1796.

Bastionul Aurarilor, ridicat în sec. XV, era foarte elegant și se afla în zona în care astăzi se află Teatrul Maghiar, la intersecția str Barițiu cu str Emil Isac. Se afla în colțul de nord-vest al cetății, lângă canalul Morii. A fost demolat în anul 1859.

Poarta Apei care era ingrijită tot de aurari. Se afla la capătul de vest al parcului Caragiale de astăzi.

Turnul Pompierilor sau Turnul Lăcătușilor, știut și că Turnul de pe Strada Săpunului, a fost ridicat în anul 1574, ca turn de câmp. Se afla pe actuala str. Tipografiei. Turnul Pompierilor face parte din a doua incintă a Clujului. El este unul dintre turnurile de pază ale vechiului oraș medieval care au mai rămas în picioare. La început a fost aparat de breasla țesatorilor, apoi de cea a lăcătusilor și de-abia din secolul XIX de breaslă pompierilor. Zona în care este turnul era o zona saracă a Clujului. Pompierii aveau acces la apa din Canalul Morii prin cele două intrări ale turnului.

Turnul de Poartă din Strada Podului, în dreptul străzii Regele Ferdinand, lângă Canalul Morii, ridicat în anul 1477, demolat în 1868. A fost unul dintre cele mai frumoase bastioane și a fost patronat de breasla lăcătușilor.

Bastionul Rotund, construit în 1603 și demolat în 1817 împreună cu Bastionul cu creneluri italiene în a cărui apropiere se și afla. A fost patronat de breasla măcelarilor.

Turnul de Poartă din Strada Ungurilor, ridicat în sec. XV-XVI, demolat în 1872, era poarta care ducea în orașul de jos. A fost patronat de breasla dogarilor. Se afla pe fosta stradă Ungurilor (Magyar utca), în zona Palatului prefecturii de astăzi.

Bastionul Olarilor , la intersecția actualelor străzi Iuliu Maniu și P-ța Avram Iancu.

Turnul de Poartă din Strada de Mijloc, aflat pe locul actualului Cerc Militar colț cu Piața Avram Iancu, a fost ridicat în anul 1449 și demolat în anul 1850.

Din cele 20-22 turnuri, astăzi mai există: Turnul Pompierilor, Bastionul Croitorilor, o parte din Turnul Zidarilor și rămășițe din Turnul Pantofarilor.

Surse: Vladimir Bogosavlievici- ,,Bogo si elevii

Vladimir Bogosavlievici- Clujul văzut și nevăzut

La pas prin Cluj

de t Irina

Hotelul Melody

Cetatuia

de Pop Yasmine Ayana

Piața Ștefan cel Mare

de Petrisor Andrei

Parcul Central “Simion Barnutiu"

Universitatile Clujene

Universitatea U Cluj

Gradina Botanica

Teatrul Național „Lucian Blaga”

Casa Wolphard-Kakas

de Petrișor Andrei

Casa Wolphard-Kakas se află în Piața Unirii la numărul 31.

Această clădire a fost construită de două familii, Wolphard si Kakas și de aceea se numeste așa. Clădirea datează din secolele XVI-XVII.

Într-o nișă din perete, este desenat un cadran solar, unic în Transilvania.

Ceasul este în forma de semicerc, împărțit în secțiuni, care indică orele. În mijlocul semicercului, pe un cui, era o sârmă și umbra ei măsura timpul, după mersul soarelui pe cer. Cadranul este unic, pentru că este singurul rămas din secolul XVI. Din păcate nu mai este funcțional pentru că îi lipsește tija metalică care indică ora.


Arhitectura casei este în stil renascentist de către Adrianus Wolphard, preot paroh, apoi episcop vicar și consilier la Curtea Regală din Budapesta.

Adrianus Wolphard a studiat științele umaniste la Universitatea din Bologna și când s-a întors la Cluj, a început construcția imobilului. Adrianus a introdus motive specifice arhitecturii italiene în clădirea construită.

Dar a murit înainte de finalizarea lucrării și fratele său, Stephanus Wolphard, jude-primar al orașului Cluj, a continuat construcția. El era un matematician și astrolog de renume. În timpul vieții lui Stephanus Wolphard s-a construit primul etaj al casei, partea din spate a curții și cadranul solar.

Clădirea a fost terminată abia după moartea lui Stephanus Wolphard, când soția lui s-a recăsătorit cu Stephanus Kakas, membru al unei familii din Ungaria, refugiată în Transilvania, clădirea căpătând numele de „Wolphard-Kakas”. Casa avea la etaj și un salon care avea pe tavan un zodiac astronomic.

Din clădirea din 1600 a mai rămas doar o parte din fațada parterului dinspre curte.

Clădirea a fost parțial demolată în 1894, o parte din uși și ferestre au fost luate și încastrate în casa pe care și-a ridicat-o orfevrarul* Elek Szathmari pe str. Republicii nr. 37. O altă parte împreună cu alte elemente de decor ale casei, se află astăzi în Lapidariul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.


*Orfevrar- meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metal prețios.


Surse:

Buletin de Manastur- interviu d-l prof. Vladimir Bogoslavievici

Re-descoperim Clujul-prof Vladimir Bogosavlievici

enciclopediavirtuala.ro

Aeroportul din Cluj Napoca

Moldovan Amir

Aeroportul a fost fondat la 1 aprilie 1932 de către Ministerul Român al Industriei și Comerțului. Până la construirea aeroportului civil, primele operații au fost derulate de pe aeroportul militar Someșeni, fondat de Serviciul Național de Navigație Aeriană în 1928. Începuturile aviaţiei civile la Cluj-Napoca datează în urmă cu 86 de ani, în 1932, când de pe aerodromul militar Someşeni au început să fie operate curse destinate transportului de pasageri. După o perioadă de înflorire în anii interbelici, aeroportul din Cluj a fost distrus la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, în anul 1944. Reconstruit ulterior, dezvoltat în etape succesive, aeroportul clujean este astăzi un vector important în dezvoltarea economică a regiunii. Vă voi arata acum cum a evoluat aeroportul din Cluj

1 aprilie 1932

Este înființat Aeroportul Civil din Cluj.

1 mai 1933

Se deschide linia aeriană Bucureşti - Cluj, linie deservită de către L.A.R.E.S. (Liniile Aeriene Române de Stat) cu avioane Junkers 13, cu capacitate de 5 locuri.

11 septembrie 1933

Aeroportul Cluj a fost declarat Aeroport Vamal Internaţional, prin deschiderea primei linii internaţionale pe direcţia Praga-Cluj-Bucureşti.

15 noiembrie 1935

Se deschid noi rute: Moscova - Cluj - Praga, Cluj - Satu Mare; Cernăuţi - Cluj - Arad - Cluj - Cernăuţi.

31 august 1938

Are loc concursul "Micii Înţelegeri", concurs la care a asistat şi col. Charles Lindbergh (primul pilot care a traversat Oceanul Atlantic cu avionul.)

1939

Se dă în exploatare noul Aeroport, Aeroportul Cluj - Someşeni.

1940-1944

În timpul celui de-al doilea război mondial, aeroportul din Cluj devine cel mai important aeroport militar din Transilvania. Este distrus în urma bombardamentelor, în septembrie 1944.

1948-1959

Activitatea aeroportului este reluată prin operarea de către Compania T.A.R.S.(Transporturile Aeriene Româno-Sovietice) a unor curse aeriene de la Cluj-Napoca, spre toate centrele importante ale ţării. Activitatea s-a desfăşurat într-o clădire care ţinea loc de aerogară, de spaţii administrative şi tehnice.

1960

Începe o primă fază de modernizare a aeroportului.

1964-1965

Încep lucrările la pista de decolare - aterizare, betonată 1850 m x 45 m, platforma betonată 101 m x 80 m, la breteaua de legătură, la instalaţii şi la echipamentul de radionavigaţie, precum şi la clădirile şi amplasamentele necesare acestora.

1970

Aeroportul Cluj devine operaţional şi echipat cu toate dotările necesare unei funcţionări în deplină siguranţă.

1971-1995

În această perioadă s-au desfăşurat numai zboruri interne, pe rutele Cluj-Bucureşti-Cluj şi Cluj-Constanţa în perioada verii.

12 septembrie 1996

Aeroportul Cluj-Napoca este redeschis traficului internaţional de pasageri şi marfă în conformitate cu HG 791/1996.

4 august 1997

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca trece în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, prin HG 398/1997.

1999

Compania TAROM introduce zboruri pe ruta Cluj-Napoca - Bologna, iar Compania VEGAIR (CARPATAIR ) deschide două destinaţii în Italia la Treviso şi Bologna.

2000

Compania TAROM introduce două destinaţii noi: Viena şi Frankfurt. Compania CARPATAIR operează zboruri spre Florenţa şi Bergamo. Începe construcţia Terminalului de sosiri externe

2001

Are loc terminarea lucrărilor de modernizare şi extindere a aerogării, sistematizarea fluxurilor de pasageri şi implementarea de către ROMATSA a sistemului ILS (Instrumental Landing Sistem). În 17 iunie este organizat un miting aerian care reia tradiţia sărbătoririi Zilei Aviaţiei la Cluj-Napoca.

2003

Compania TAROM introduce o nouă cursă Cluj-Milano, iar compania CARPATAIR introduce două noi zboruri externe regulate pe care le efectuează la Stuttgart şi Ancona şi totodată, o nouă frecvenţă Cluj-Budapesta. Tot în acest an, începe să opereze Compania CLUB AIR, spre destinaţiile Bologna şi Verona.

4 iunie 2004

Încep primele zboruri turistice charter de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Încep primele curse regulate de poştă şi cargo.

2005

În urma lucrărilor de extindere a platformei de îmbarcare debarcare, suprafaţa s-a mărit de la 8.000 mp la 20.000 mp, cu posibilitatea parcării a 8 aeronave. S-au finalizat lucrările pentru sistemul de apropiere vizuală pe direcţia 26, care îmbunătăţeşte operarea în condiţii meteo nefavorabile. Numărul zborurilor charter turistice creşte şi apar noi destinaţii: Malta, Bodrum, Barcelona.

2006

Pista de decolare aterizare se extinde la 2100 de metri şi se instalează balizajul axial de categoria I. Compania aeriană CARPATAIR a introdus două destinaţii externe noi prin zborurile pe care le efectuează la Paris şi Lvov în Ucraina.

13 noiembrie 2007

Compania aeriană low-cost WIZZ AIR alege să opereze toate zborurile din România ce deservesc zona Transilvaniei de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Primele rute operate de Wizz Air de la Cluj-Napoca sunt: Cluj-Budapesta, Cluj-Roma, Cluj-Barcelona, Cluj-Londra.

2008

Se înregistrează 752.181 pasageri, o creştere spectaculoasă a traficului (creştere cu 97% faţă de anul 2007). Noi operatori aerieni deschid destinaţii: MALEV și LUFTHANSA.

22 mai 2008

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca pune la dispoziţia călătorilor şi partenerilor un nou Terminal de pasageri sosiri. Noul terminal are o suprafaţă de 10.812 mp, este dispus pe 3 nivele şi e dotat cu 3 benzi de procesare a bagajelor, iar capacitatea de procesare este de 2.000.000 pasageri/an şi 750 pasageri/oră de vârf.

15 mai 2009

Este inaugurat noul Terminal de pasageri plecări. Acesta are o suprafaţă de 16.150 mp, este structurat pe 3 nivele şi dotat cu 24 ghişee de check-in, 6 porţi de îmbarcare, iar capacitatea sa de procesare este de 1.500.000 pasageri/an şi 750 pasageri/oră de vârf.

30 aprilie 2010

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca devine primul din ţară căruia i se permite operarea de zboruri în spaţiul Schengen, prin OMTI 347/2010.

20 decembrie 2010

Pentru prima dată în istoria aeroportului clujean este înregistrat în decursul unui an calendaristic pasagerul cu numărul 1 milion.

8 septembrie 2011

Încep lucrările pentru construirea unei noi piste de decolare-aterizare de 3500 m la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca, etapa 1 (2100 m). Nouă pistă va avea 45 m lăţime, mergând până la 60 m cu acostamente.

19 decembrie 2011

Pentru al doilea an consecutiv, Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca înregistrează 1 milion de pasageri.

1 aprilie 2012

Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca celebrează 80 de ani de aviaţie civilă.

26 octombrie 2013

Inaugurare noua pista de decolare-aterizare

Etapa I a lucrărilor la noua pista de decolare-aterizare de 2100m a fost realizata pe parcursul a doi ani, 2011-2013 și a fost finalizată cu succes în luna octombrie a anului 2013. Aceasta noua pista de decolare-aterizare înlocuiește pista veche care a deservit traficul aerian de la Cluj pentru aproape 50 de ani, din 1964 și până în prezent.

27 noiembrie 2013

CLUJ-NAPOCA – TEL AVIV a 18-a destinaţie de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, şi prima destinaţie din afara Europei.